MENIU RESTAURANT
Meniu cu Ceafă de Porc afumată lent 14 ore, în smoker Texan autentic cu sos Afumescu BBQ signature, cârnat Texas afumat și suculent, alături de un cartof copt cu brânză telemea și usturoi. Un meniu complet, gustos și imposibil de uitat, plus un Pepsi 330ml.
🌶️ Fa-l picant cu extra 4 Lei
400g
Meniu cu Burger UFO cu Pulled Pork afumat 14h, cartof copt cu sos de ceapă și Pepsi 330ml.
Prânzul ideal: simplu, sățios și rafinat la Afumescu!
🌶️ Fa-l picant cu extra 4 Lei
480g
Meniu cu Ceafă de Porc afumată lent 14 ore, în smoker Texan autentic cu sos Afumescu BBQ signature, oferind o explozie de gust la fiecare mușcătură.
Alături, un cartof copt cu coajă crocantă și interior cremos, acoperit cu sos Golden Onion și ceapă prăjită crocantă. Un meniu complet, gustos și imposibil de uitat.
🌶️ Fa-l picant cu extra 4 Lei
400g
Meniu cu Cârnați Texas afumați și suculenți, preparați lent în smoker Texan autentic cu sos Afumescu BBQ signature, oferind o explozie de gust la fiecare mușcătură. Alături, un cartof copt cu coajă crocantă și interior cremos, acoperit cu sos Golden Onion și ceapă prăjită crocantă.
🌶️ Fa-l picant cu extra 4 Lei
400g
Carne fragedă de porc, afumată lent 14 ore în smoker texan, transformată în pulled pork suculent, cu mozzarella topită, mult cheddar cremos, ceapă roșie marinată Red Pop, castraveți murați, ceapă prăjită crocantă și sosurile BBQ AFUMESCU Signature & Jamba, toate într-o chiflă proaspătă, făcută zilnic, alături de un cartof copt cu brânză telemea, asezonat cu sare, piper, boia și usturoi.
500g
💨 Mai întâi simți fumul, apoi înțelegi povestea.
Povestea săptămânii la Afumescu!
💻 Poți comanda oricând. De luni până duminică, tot anul.
🍖 Meniul se schimbă săptămânal. Vremea, stocul de carne și inspirația pit-master-ului dictează tot.
⏱️ Se vinde în câteva minute. Pune reminder, nu glumim ❗
De joi încolo, comenzile se mută automat pentru weekendul următor, pentru că fumul are nevoie de timp să-și facă treaba.
La finalizarea comenzii, alegi direct pe site data și intervalul orar pentru ridicare.
📍 Sâmbăta, te așteptăm pe Str. Smârdan 41, Iași, între 12:00 și 14:00, cu pachetul tău sigilat și aburind.
Tot ce mai rămâne e să ridici comanda și să lași BBQ să-ți spună povestea.
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎNTRE TIMP 🔥
Iată cum arată o săptămână la Afumescu.
Marți.
Bucătăria miroase a piper și whiskey. Umplem zeci de metri de cârnați cu carne proaspăt tocată și condimente tex‑mex. Cârnații atârnă în șiraguri ca niște podoabe carnivore, pregătite să-și tragă primul val de fum.
Miercuri.
La trei dimineața, fum rece de fag pătrunde încet în acei cârnați. Ei nu se gătesc, doar absorb aromă. Abia la ziuă cerul se sparge în roz, iar fumul se risipește – cârnații sunt gata pentru pasul următor.
Joi – “Trim Day”.
Pe masa de inox se aliniează brisket‑uri Black Angus, coaste de vită, bucăți masive de porc. Fasonăm grăsimea până când fiecare piesă arată ca un diamant de carne. Le masăm cu rub‑ul nostru făcut în casă, sare, piper şi încă ceva secret de la Afumescu. În culise, focul mocnit lucrează la Sosul Afumescu BBQ Signature – un deliciu meșteșugit vreme de un an și jumătate până am găsit echilibrul perfect. Rezultatul? Un umami care‑ți rămâne pe papile mult după ultima îmbucătură.
Vineri.
După‑amiaza, la 15:00, brisket‑urile intră în smoker. Temperatura e blândă, 125 °C, dar timpul e lung: 14‑16 ore. Pitmaster‑ul stă de veghe toată noaptea, verifică fiecare bucată de carne la un interval bine definit, ascultând lemnul trosnind. La miezul nopții adaugă pulled pork; la ora 2 dimineața, un nou strat de lemn și un spritz cu oțet din cidru de mere. E vâltoare de mirosuri: fum, piper, carne dulceagă.
Sâmbătă, 04:00.
Se schimbă tura. Coastele de porc intră la foc. Brisket‑ul îl lăsăm la odihnit, lăsând sucurile să se redistribuie pentru textura perfectă.
Sâmbătă, 12:00.
Deschidem ușa, iar tu ești acolo. Primești punga sigilată – BBQ‑ul tău pre-comandat, afumat si muncit timp de cinci zile. Poți să pleci glonț acasă sau să iei o bere rece de la noi și să mănânci cu poftă preparatele noastre chiar atunci, înainte să se răcească. (asta dacă sunt locuri libere) Muzica curge încet din boxă, iar fumul, cel care a muncit toată săptămâna, se ridică leneș spre cer. Este locul perfect să-ți aduni prietenii și să te bucuri de experiență. De reținut că nu facem rezervări, așa că primul venit e cel care ocupă masă.
Asta e povestea fiecărei săptămâni la Afumescu – un maraton din care tu vezi doar finishul suculent.
Pune‑ți alarma. Ne vedem sâmbătă.
De la comandă la povestea fiecărei sâmbete
Tot ce trebuie să știi ca să nu pierzi fumul.
1. Pre‑comandă sau rămâi doar cu mirosul
- Poți comanda oricând – de luni până duminică, tot anul.
- Dacă vrei să ridici sâmbăta aceasta, plasează comanda până miercuri la ora 23:59, sau până la epuizarea stocului. După acest termen, data se blochează automat și comenzile trec pentru weekendul următor.
- Meniul se schimbă săptămânal (vremea, stocul de carne, inspirația pit‑master‑ului).
- Se vinde în câteva minute. Pune reminder, nu glumim ‼️
- De joi încolo, comenzile se mută automat pentru weekendul următor – fumul are nevoie de timp să-și facă treaba.
2. Focul se aprinde sâmbăta, punct
- Programul de ridicare este sâmbătă, între 12:00 și 14:00, în funcție de intervalul ales la plasarea comenzii.
- Te rugăm să respecți ora aleasă. Fiecare porție are momentul ei perfect, iar comenzile neridicate până la ora 14:00 se distrug conform normelor HACCP. Dacă nu poți ajunge, roagă un prieten să ridice comanda în locul tău.
- Nu onorăm pre-comenzile în afara acestui interval.
3. Unde ne găsești
- Primești adresa exactă după comandă, dar să știi că suntem pe Str. Smârdan 41, lângă Palas Mall, Iași.
- Poți comanda oricând – de luni până duminică, tot anul.
- Dacă vrei să ridici sâmbăta aceasta, plasează comanda până miercuri la ora 23:59, sau până la epuizarea stocului. După acest termen, data se blochează automat și comenzile trec pentru weekendul următor.
- Meniul se schimbă săptămânal (vremea, stocul de carne, inspirația pit‑master‑ului).
- Se vinde în câteva minute. Pune reminder, nu glumim ‼️
- De joi încolo, comenzile se mută automat pentru weekendul următor – fumul are nevoie de timp să-și facă treaba.
4. Stai? Pleci? Tu alegi.
- Împachetăm porția ta “to go” by default.
- Vrei toată magia la cald? Locurile sunt puține, dar merită să te strângi cu gașca și să mâncați direct ce‑am scos de pe smoker. De reținut: nu facem rezervări.
5. Timpul de așteptare
- În general, aștepți 5–10 minute, în funcție de cantitatea comandată. Fumul nu se grăbește, dar nici nu te lasă să aștepți mult. Cât să-ți facă poftă, nu nervi.
Reguli simple, fără fumigene
- Nu livrăm (nici prin curier, nici personal).
- Locurile sunt limitate și nu facem rezervări – primul venit, primul servit.
- Comenzile nu se pot modifica după ce le-ai plasat.
- Comenzile neridicate până la ora 14:00 se distrug, nu se păstrează și nu se reprogramază. Respectăm normele HACCP și evităm risipa alimentară.
- Gătim în ziua ridicării – de aceea miroase tot cartierul.
- Fotografiile sunt orientative; platoul real poate arăta diferit în funcție de meniul săptămânii.
Afumescu direct de pe smoker
Meniuri & Combo
AFUMESCU

Carne la kg
Kilărescu

Preparate din porc
PORCULESCU

Preparate din vită
VĂCĂRESCU

N-avem locuri dedicate. Parchezi “cum prinzi” pe lângă Palas Mall sau direct în parcarea Palas. Te rugăm respectuos să nu folosești parcarea restaurantului de vis-a-vis! ⛩️🥢
Comanzi direct de pe afumescu.ro, oricând – de luni până duminică, tot anul.
Dacă vrei să ridici BBQ-ul sâmbăta aceasta, plasează comanda până miercuri la ora 23:59, sau până la epuizarea stocului pentru săptămâna curentă.
La finalizarea comenzii, alegi data și intervalul orar pentru ridicare (între 12:00 și 14:00) și plătești online rapid cu Apple Pay, Google Pay sau cardul.
Îți recomandăm să-ți faci cont înainte, ca să salvezi datele de plată și să nu pierzi locul la coadă – la Afumescu, fumul nu așteaptă.
Doar online – Apple Pay, Google Pay sau card bancar. Procesăm prin Stripe, campion mondial la plăți sigure.
Nu, cowboy. Plata e finală. Primim comanda, cumpărăm carnea și pornim focul.
Nu. Ridici personal sâmbăta, 12:00‑14:00, Str. Smârdan 41. E singura cale.
De obicei, între 5 și 10 minute, în funcție de cantitatea comandată.
Fumul nu se grăbește, dar nici nu te lasă să aștepți mult, cât să-ți facă poftă, nu nervi.
Da, dacă prinzi loc. Împachetăm “to go” by default, dar avem bere rece și câteva mese.
Avem bere la sticlă (inclusiv fără alcool). Plus Pepsi‑range, apă plată/minerală și cafea.
Da. Pe pagina fiecărui preparat găsești lista completă (gluten, muștar, lactate etc.).
Câinii cuminți sunt bine‑veniți în zona outdoor. Asigură‑te că‑i ții în lesă și departe de smoker.
Nu. Suntem un templu al fumului și cărnii.
Pentru catering de volum scrie‑ne pe Instagram sau WhatsApp cu cel puțin 2 săptămâni înainte. Vedem dacă încape și la noi pe smoker.
Produsele noastre sunt pregătite lent, cu grijă, exclusiv pe bază de precomandă. Pentru a evita risipa alimentară și irosirea resurselor, comenzile neridicate până la ora 14:00 vor fi considerate anulate, fără posibilitatea returnării banilor.
Dacă nu poți ajunge, te încurajăm să rogi un prieten să ridice comanda în locul tău. Mulțumim pentru înțelegere și sprijin!
Afumescu nu s-a născut într-o bucătărie.
Ci în spatele unei case vechi, unde focul mocnea mai întâi în noi, și abia apoi în smoker.
În spatele unei case bătrânești, părăsite, din satul Cristești, comuna Holboca, am început să dăm formă visului Afumescu. Aveam doar convingerea că România merită un BBQ făcut ca în Texas – lent, afumat, autentic.
Am construit o bucătărie artizanală din lemn. Am tras curent, am adus apă, am amenajat totul cu ce aveam la îndemână, cu mâinile noastre și cu sufletul plin. Nu exista un plan scris. Nu aveam clienți, meniu sau un loc clar în care să deschidem. Aveam doar focul pasiunii și ideea că, dacă punem suflet și răbdare, putem construi ceva de neuitat.
Acolo s-a aprins primul jar.
Acolo a început Afumescu.
NE-AM FĂCUT SINGURI SMOKERUL
Pentru că nu există gust autentic fără un foc construit cu mâna ta.
În vara lui 2024, ne-am dat seama că nu putem găti așa cum visam fără un smoker adevărat, ca în Texas. Am început să desenăm schițe și să studiem tot ce ține de moduri de gătit cu fum – de la offset clasic la reverse flow, fiecare cu personalitatea și capriciile lui.
Am citit despre tipuri de lemn și puterea lor calorică, despre fum curat și fum amar, despre curbele de temperatură, umiditatea atmosferică și cum influențează ea textura cărnii.
Am învățat că un brisket bun nu se face doar cu răbdare, ci cu știință, feeling și respect pentru foc.
Și fix asta am obținut: un smoker pe care să-l simțim cu fiecare deschidere de ușă, nu doar în fiecare îmbucătură.
Așa l-am întâlnit pe Gabi din Suceava – omul care n-a zis „nu se poate”, ci:
„Hai, îl facem împreună.”
Trei luni mai târziu, aveam în față primul nostru smoker construit manual, solid, funcțional, calibrat pe nevoile noastre.
Și de atunci, focul n-a mai fost doar foc. A devenit gust. 🔥
Un sos născut din obsesie, cântărit la zecimală.
După ce am pus la punct smokerul, am știut că lipsește încă ceva: sosul. Cel care leagă tot. Care topește carnea, accentuează fumul și lasă amintire în cerul gurii.
Ne-am apucat de rețetele de sosuri de la zero – testând ingrediente, proporții și reacții la foc, cu aceeași obsesie cu care am construit smokerul. Am vrut echilibru. Am vrut caracter. Și mai ales, voiam acel gust umami – adânc, rotund, care să nu acopere carnea, ci să o completeze perfect.
38 de variante pentru sosul de BBQ Afumescu
Am notat fiecare ajustare, am schimbat acizi, am testat texturi, am refăcut proporții.
Folosim un cântar de mare precizie, pentru că la Afumescu, 0,1 grame pot face diferența dintre “e bun” și “e memorabil”.
Și cum am știut că am nimerit rețeta?
Am dat-o la gustat unor zeci de prieteni, unii curioși, alții mofturoși, toți sinceri.
Când până și cei mai sceptici au tăcut și au cerut refill, am știut:
Ăsta e gustul Afumescu.
UN GUST CARE A CRESCUT ÎNCET
Focul n-a fost constant. Dar noi am fost.
Când ne-a ajuns smokerul, n-a fost timp de sărbătoare. A fost timp de testat.
Zeci de seri la rând, în spatele casei vechi de la Cristești, am învârtit, am afumat, am ars, am greșit, am reluat. Am stat cu ceasul lângă carne și cu lemnul în mână, ca să menținem temperatura perfectă.
Am ars brisket, coaste, le-am lăsat prea puțin, le-am ținut prea mult.
Am învățat din fiecare greșeală – nu din rețete, ci din miros, din textură, din fum.
S-au dus sute de kilograme de carne în procesul ăsta. Și fiecare bucată ne-a adus mai aproape de gustul pe care-l căutam. Nu ne-am oprit. Fiecare noapte de test a adăugat ceva în plus: un grad, un minut, un înțeles.
Am plecat de la foc și-am ajuns la ceva mai greu de definit: gustul care ne reprezintă. 🔥
Afumescu e gata să iasă din curte.
Mai întâi pentru prieteni. Apoi, pentru toți.
După sute de ore de foc, carne și ajustări, a venit momentul adevărului. Am început să chemăm prieteni, colegi, vecini, familie — oameni sinceri, fără menajamente. Le-am dat să guste din tot ce lucrasem: brisket, coaste, pulled pork, sosuri.
Unii au zis „mai merge puțin”, alții au zis „e bombă”, unii au cerut rețetă. Dar toți ne-au ajutat să înțelegem un lucru: Nu mai e un test de gust. E un test de încredere.
Am organizat o onomastică
Am pregătit totul ca pentru un eveniment serios. Mese afară, foc aprins, carnea în smoker. Am lăsat gustul să vorbească în locul nostru.
Au venit zeci. Au gustat. Au mai cerut. Unii și-au făcut singuri caserole. N-am mai apucat să întrebăm dacă vor. Alții au întrebat direct: „Când deschideți?”
Farfuriile s-au golit. Fumul plutea încet.
Ne-am uitat unul la altul și-am știut:
E gata. Nu mai testăm. Servim.
LOCUL CARE NU NE-A STRIGAT, DAR NE-A GĂSIT
O casă veche. Cu ziduri crăpate. Și exact vibe-ul pe care-l visam.
După teste, onomastică și confirmările de la prieteni, știam că Afumescu trebuie să iasă în lume. Dar nu găseam locul potrivit.
Până într-o zi din februarie, când am ajuns pe Strada Smârdan, nr. 41.
O casă veche, cu pereți crăpați, dar cu o liniște care ne-a oprit în loc.
Am dat jos totul – tencuială, podele, instalații – și am lăsat cărămida la vedere. Am reconstruit cu mâinile noastre, cu oameni de încredere și cu gândul la ce urma să se întâmple acolo.
A durat luni. A fost greu. Dar a ieșit exact cum voiam:
Un colț de Texas, în inima Iașului.
Locul unde gustul a primit adresa lui. 🔥
PE 2 AUGUST, AFUMESCU A DEVENIT REAL
Focul s-a aprins oficial. Gustul a ieșit în lume.
După luni de muncă, praf, renovări și nopți cu carne și cărămidă, pe 2 august 2025, am deschis ușa de pe Smârdan nr. 41.
Nu cu panglici și artificii.
Ci cu fum cald, carne gătită lent și oameni flămânzi de ceva diferit.
Ce găsești la Afumescu?
De luni până vineri, de la 12:00 la 19:00, suntem live pe:
- Wolt
- Glovo
- Bolt Food
📦 Acolo livrăm UFO Burgers (cu pulled pork, pulled beef sau cârnați afumați) și KUMPIR – cartofi copți umpluți cu tot ce iese bun din smoker.
Dar adevăratul BBQ… se rezervă.
Brisketul, coastele de vită, coastele de porc, pulled pork-ul clasic și celelalte preparate slow-cooked se pot comanda doar de pe site.
🕖 Începem luni, la ora 19:00, și ținem deschis până la sold out.
📦 Ridicarea se face sâmbăta, la ora 15:00, direct de la locație.
Vezi cum poți comanda online 🔥
FOUNDERI DUPĂ CE S-A APRINS JARUL
Afumescu este visul a două minți diferite, dar aliniate: Andrei Bogza, bucătar cu 12 ani de experiență, și Victor Avramia, antreprenor în domeniul IT.
Victor Avramia
Andrei Bogza
Misiune
Facem carne afumată corect și constant. Respectăm ingredientul, procesul și timpul clientului. Fără scurtături, fără povești — doar gust curat, porții oneste și o experiență pe care o poți recomanda fără să te gândești de două ori.
Viziune
Să fim reperul din România pentru afumare modernă: când oamenii aud „afumat”, se gândesc la Afumescu. Construim un standard pe care îl poți măsura, replica și menține, astfel încât calitatea să nu depindă de noroc, ci de disciplină. România merită BBQ autentic. Vrem ca Afumescu să devină referința în carne afumată în România. Și da, avem răbdare.